Craciunul la Romani

Crăciunul în tradiţia românească

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creştine.
Credinţă şi legende populare privitoare la originea termenului

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.

Colindele de Crăciun

Umblatul cu Steaua. Ilustraţie franţuzească din 1842.


Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuţ” există şi la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”.

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.